
Arieșul Turda, singura echipă clujeană de Liga a II-a învingătoare în etapa de sîmbătă, a reușit prima ei victorie stagională. Succes datorat atacantului Florin Dîmbean, autorul unicului gol cu care Arieșul a învins Dacia Mioveni. Un gol de trei puncte în urma căruia echipa turdeană a urcat de pe locul 12 pe locul 9 în clasament, aceasta fiind cea mai bună clasare a “vulturilor” în actuala ediție de campionat.
De remarcat că toate cele patru puncte cucerite în retur de Arieșul se datorează celor două goluri marcate de Dîmbean, jucătorul transferat în intersezon de la Cîmpia Turzii marcînd și în remiza, scor 1-1, reușită de turdeni la CFR Timișoara (reamintim că Dîmbean a marcat și în înfrîngerea, 0-1 cu Rm. Vîlcea, din prima etapă a returului, dar golul a fost anulat pe nedrept). Cu cele cinci goluri înscrise în tur pentru ISCT și cu cele două reușite în acest sezon pentru Arieșul, Dîmbean a devenit cel mai bun marcator al echipelor clujene din liga secundă. Alexandru Pelici, antrenorul principal al Arieșului a aliniat următoarea echipă în jocul cu Dacia Mioveni: Marcel Moldovan - Pașca, D. Miclea, Tînc - Bilia (’66 A. Timar), Pintea, Panaitescu, Onacă (’74 Iurișniți) - Pîrvu, Dîmbean (’81 Bogdan Pereș), Hardău. (D. B.)